ROBOT MOBIL COLABORATIV BAZAT PE ALGORITMI DE INTELIGENȚĂ ARTIFICIALĂ PENTRU FACILITAREA UNEI VIEȚI AUTONOME PERSOANELOR CU DIZABILITĂȚI FIZICE (ACRONIM: INTELDIZ) - PN 23 43 04 01
OBIECTIVUL PROIECTULUI:
Proiectul își propune să răspundă prin intermediul unor modalități avansate unor necesități sociale din ce în ce mai presante – ameliorarea condițiilor de viață ale persoanelor cu un anumit grad de dizabilități/ deficiențe fizice, asociate în multe cazuri cu vârsta înaintată, ceea ce determină creșterea numărului de astfel de persoane prin îmbătrânirea populației. Scopul proiectului îl constituie realizarea unui robot mobil autonom cu abilități de interacțiune/ colaborare, bazat pe algoritmi de Inteligență Artificială (IA), cu persoanele care prezintă dizabilități fizice, de mobilitate, dar care în principiu se află în limite relativ normale al capacităților cognitive și perceptive. Interacțiunea om – robot se realizează prin gesturi ale mâinii și comenzi vocale, iar utilizarea robotului se preconizează a avea loc în principal în interiorul locuinței persoanei asistate (in-door). Principalele funcții ale robotului la nivelul momentului depunerii propunerii sunt: mobilitate a robotului în spațiul de lucru, identificarea feței persoanei asistate, interacțiune prin gesturi ale mâinii și comenzi vocale simple, manipularea unor clase de obiecte.
Figura 1: Conceptul INTELDIZ